Protectia mediului

Avem o misiune, trebuie să acționăm cumva, cu privire la modul în care este tratata natura.

Pentru acestea trebuie sa muncim, să ne găsim echilibrul interior, să existe o comunicare la nivelul simțurilor și a faptelor noastre, să dim hotărâți, fermi, implicați în ceea ce facem, să cunoaștem lumea cu frumusețile ei, să dăm sens mediului care ne înconjoară, să ne străduim să devenim modele demne de urmat prin faptele noastre..

Toate acestea incercam sa le punem și noi in aplicare și membrii cercului de protectia mediului din cadrul Clubului Copiilor sector 2, cerc frecventat de un număr reprezentativ de elevi de ciclu primar, gimnazial și liceal dornici să cunoască tainele naturii și modul de adaptare a lumii în care trăim, să formăm abilități pentru cercetare, investigare și cunoaștere. Toate activitățile le desfășurăm după programe și regulamente pe principiile didacticii moderne, folosindu-se o metodologie adecvată în pregătirea elevilor.

.

Cercul de protectia mediului încearcă:

  • să stimuleze curiozitatea pentru investigarea realității înconjurătoare;
  • să reciclam creativ- sa devenim pasionați de a transforma obiecte, materiale, lucrușoare in lucruri interesante și utile;
  • să ne formal deprinderi și atitudini pozitive privind problemele care țin de protectia mediului .